Marre de l’ecole, marre des gens, marre de ce qu’ils pensent, marre de tout. Merde!!!
Am fost odata libera, nu exista nicio camera cu fluturi in stomac, doar ca atunci eram o copie de exemplar pe o banda rulanta. Toti eram la fel, si stateam dusi de cei care ne produceau. Dar m-am saturat si am vrut sa ies; am vrut sa nu mai fiu o copie, am vrut sa fiu eu creatorul de copii, sau macar sa scap de pe banda. M-am eliberat o vreme. Am fost ambalaj pentru toate copiile de exemplare noi. Dar doar o vreme. La un moment dat m-am trezit inchisa in camera cu fluturi in stomac. Iar fluturii ma terorizeaza. Sunt prizoniera aici, stau intr-un colt minuscul si incerc sa ma produc din nou. Dar tot ce as putea sa fac este sa ma transform iar intr-un exemplar de pe banda rulanta.
Singurul lucru care ma face uneori sa ies din camera cu fluturi in stomac e atunci cand visez, doar ca de cele mai multe ori nu visez, sau daca visez, visez fluturi: sunt foarte frumosi, extrem de frumosi, dar imi fac rau, si ramane din mine o umbra omniscienta alungita pe podeaua de regrete. As dori sa omor toti fluturii din camera.
Intr-un fel suntem toti inchisi intr-o camera cu fluturi in stomac. Sau intr-o camera cu capul in nori. Sau o camera cu picioarele pe pamant. Unii, incercand sa iasa din camerele lor au ajuns din nou copii de exemplare pe o banda rulanta. Putini au reusit sa se deconecteze complet, iar deconectandu-se complet au ajuns in alt univers.
Uneori vedem o stea cazatoare, dar uitam apoi; uitam incetul cu incetul de noi. Uitam sa traim. Visam. Da, visam, asta e tot ce putem face. Fiecare stea ascunde cate un vis al fiecarei fiinta din universul infinit. Iar stelele cazatoare ne reamintesc visele fiecaruia; de-asta ne punem dorinte.
Fluturii se hransesc cu dorinte. Se hranesc cu vise, incredere, ganduri, idei si mai ales cu trecutul si cu viitorul. Sorb hipnotizati din trecut, incat incep sa uit de existenta mea. Imi inhaleaza viitorul inainte sa ajunga la mine.
