“carpe diem”

vreau sa scriu. pur si simplu as insira doar cuvinte ca sa pretind ca scriu. am atatea intrebari si atat de putine raspunsuri la ele… traim ca sa invatam, ni se spune. oare chiar e adevarat? uneori stau si ma gandesc ce suntem noi, oamenii. am putea face parte dintr-un joc video, am putea fi niste fiinte abstracte. de multe ori mi-am imaginat ca singurul om cu adevarat real esti TU insuti, in cazul meu, deci, eu, iar toti ceilalti sunt doar niste “spirite” fictive care te ajuta sa traiesti si sa mergi mai departe, sau uneori doar personaje figurante. vreau pur si simplu sa scriu… mi-ar placea sa aflu raspunsuri simple si concrete tuturor intrebarilor mele. si nu vreau sa fac lectie de filozofie (pe care doar eu o inteleg), pentru ca nu are sens. vreau pur si simplu sa scriu. e un mod atat de placut de relaxare, detasare. maine e vacanta. in ultimii doi ani timpul trece efectiv pe langa mine, si am ramas in urma, nu pot sa-l ajung. de ce dormim? ok, somnul ajuta la multe lucruri, dar daca tot urmarim proverbul latin “CARPE DIEM” de ce nu profitam pur si simplu de viata, si aproape jumate o dormim? eu cred ca noi, oamenii, am fost conceputi sa visam. poate ca visele ne transpun de fapt in lumea reala in care traim. sau poate traim visand si visam ca traim. e ciudat… totul e ciudat, nu-i asa? tot felul de intrebari ciudate mi se invart in cap. as vrea sa le scriu pe toate, dar ma pierd in ele. si oricum, raspunsuri nu prea gasim. de multe ori ma gandesc ca internetul a inlocuit si inlocuieste pe zi ce trece creierul nostru. nu-i asa? nu mai stam sa invatam, pentru ca in 2 secunde am si gasit ce cautam pe internet. in fond si la urma urmei internetul stie tot. in ultimul timp m-am tot intebat ce e fericirea. e ciudat… eu cred ca amanuntele aduc fericirea, nu viata vazuta in ansamblu. si cred ca un om poate fi fericit doar daca si-o doreste cu adevarat. cred ca un om poate fi fericit daca accepta lumea in care traieste si incearca sa o imbunatateasca, atata cat ii este cu putinta. cred ca un om poate fi fericit daca isi impune sa fie fericit. ma intreb, in schimb, daca cineva, vreodata a ajuns la fericirea absoluta. (intrebare matematica: care este limita omului care tinde catre fericirea absoluta, infinita? :P) in fine… sunt atat de revoltata uneori de lumea din jurul nostru, de comportamentul unor oameni, incat uit sa mai fiu fericita pentru ca nu mai stau decat sa critic. incerc sa ma conving pe mine insami ca nu e bine sa fim revoltati tot timpul. mi-ar placea sa ajung sa descopar fericirea aproape de absolut. ce ganduri puerile totusi… vreau sa traiesc ceea ce visez, atunci cand visele sunt o dorinta…

am citit zilele trecute pe internet asa zisa “reteta a dragostei”, care spune ceva de genu ” pentru a te indragosti, gaseste o persoana necunoscuta, vorbeste despre viata ta intima cu ea timp de 30 min dupa care uitati-va unul in ochii celuilalt timp de 4 minute”. pare atat de simplu. poate de fapt e doar o chestie legata de biochimie, hormoni, neurotransmitatori, si nici pe departe ceva care vine din asa zisa “inima”. nu e oare mai frumos sa luam dragostea ca pe ceva imaterial? chiar m-a socat articolul pe care l-am citit. chiar s-a socat…

 

La read more am publicat intregul meu “eseu”, sau cum as putea sa-l numesc, “In cautarea atelierului de vise sfaramate”.  l-am terminat… in sfarsit.

-astept pareri-

In cautarea atelierului de vise sfaramate

 

 Pierduta in Camera cu fluturi in stomac… incerc sa gasesc o cale sa ajung la fabrica de vise, iar fanteziile mele sunt stele cazatoare in neantul de ambitii furate. Cine e hotul? asta nu mai conteaza. a disparut demult in spatele cortinei de mandrie si apare doar cand fluturii vor sa iasa. E o camera mica, dar in care oricine poate intra. Dar ca sa intre, trebuie sa plece cu ceva. Ma lasa goala, intr-un colt pierdut, imi fura ratiunea. Poate o sa dispar intr-o zi. Or sa ma ia intreaga.

 M-am inchis singura in camera cu fluturi in stomac. Daca m-as putea recrea, as avea o cale de scapare. Pretind ca traiesc din plin viata cand capul e in nori iar picioarele totusi pe pamant. Nici stand in cap nu pot intelege viteza din jurul meu. Fabrica de vise pare sa fie la ani lumina de aici. Imaginatia si-a luat si ea zborul, printre fluturi. O mai prind doar din cand in cand, atunci cand sclipeste putin mai mult decat soarele. Aici, in camera cu fluturi in stomac intra o raza de soare noaptea; ziua incaperea e luminata de stele. Am multe cuvinte aici, dar niciodata nu am incercat sa descopar macar jumate. In aer plutesc molecule de dezamagire, iar cu unghiile zgarii dungile de monotonie de pe pereti si fosnesc pungile goale de plastic in care trebuia sa arunc incapatanarea. Ma droghez cu amintiri scris cu alb pe fond alb si ma-mbat gustand tentata din pocalul memoriei.

 Tot stand si socializand cu mine insami, am ajuns la concluzia ca sunt totusi o persoana comunicativa.

 Dac-as fi fost din plastelina m-as fi facut omida si as fi iesit pe gaura cheii inainte sa devin cocon. As fi zburat la ani lumina de aici si mi-as fi recuperat fanteziile si le-as fi facut din nou stele, iar intorcanduma-n lumea mea, neantul de ambitii furate ar fi disparut.

 Am fost odata libera, nu exista nicio camera cu fluturi in stomac, doar ca atunci eram o copie de exemplar pe o banda rulanta. Toti eram la fel, si stateam dusi de cei care ne produceau. Dar m-am saturat si am vrut sa ies; am vrut sa nu mai fiu o copie, am vrut sa fiu eu creatorul de copii, sau macar sa scap de pe banda. M-am eliberat o vreme. Am fost ambalaj pentru toate copiile de exemplare noi. Dar doar o vreme. La un moment dat m-am trezit inchisa in camera cu fluturi in stomac. Iar fluturii ma terorizeaza. Sunt prizoniera aici, stau intr-un colt minuscul si incerc sa ma produc din nou. Dar tot ce as putea sa fac este sa ma transform iar intr-un exemplar de pe banda rulanta.

 Singurul lucru care ma face uneori sa ies din camera cu fluturi in stomac e atunci cand visez, doar ca de cele mai multe ori nu visez, sau daca visez, visez fluturi: sunt foarte frumosi, extrem de frumosi, dar imi fac rau, si ramane din mine o umbra omniscienta alungita pe podeaua de regrete. As dori sa omor toti fluturii din camera.

 Intr-un fel suntem toti inchisi intr-o camera cu fluturi in stomac. Sau intr-o camera cu capul in nori. Sau o camera cu picioarele pe pamant. Unii, incercand sa iasa din camerele lor au ajuns din nou copii de exemplare pe o banda rulanta. Putini au reusit sa se deconecteze complet, iar deconectandu-se complet au ajuns in alt univers.

 Uneori vedem o stea cazatoare, dar uitam apoi; uitam incetul cu incetul de noi. Uitam sa traim. Visam. Da, visam, asta e tot ce putem face. Fiecare stea ascunde cate un vis al fiecarei fiinte din universul infinit. Iar stelele cazatoare ne reamintesc visele fiecaruia; de-asta ne punem dorinte.

 Fluturii se hransesc cu dorinte. Se hranesc cu vise, incredere, ganduri, idei si mai ales cu trecutul si cu viitorul. Sorb hipnotizati din trecut, incat incep sa uit de existenta mea. Imi inhaleaza viitorul inainte sa ajunga la mine.

 Dar uneori gandurile fura aripile fluturilor care mor si apoi isi iau zborul, seara, acolo unde totul este perfect.

 Pana si fluturii au nevoie de speranta ca sa se inbuneze, dar penele de speranta care mai intra uneori prin geamul de portelan ies imediat duse de curent pe gaura cheii : sunt foarte mici.

 Vrand sa fac si eu ca gandurile, am vrut si eu sa fur aripile unui fluture muribund. A fost de departe una dintre cele mai mari greseli pe care le-am facut vreodata. Toti fluturii au tabarat pe mine si au incercat sa-mi scoata ochii, loveau cu aripile timpanele mele. Eram toata acoperita intr-un strat de mov miscator. M-au plesnit pe unde au apucat, iar camera a devenit albastra de sangele inghetat al durerii. De-atunci nu am mai incercat sa zbor. Si doar stim toti : noi, oamenii, nu putem zbura decat cand ne transformam in ingeri iar din coaste tasnesc doua aripi facute din pene de speranta care ne ajuta sa ajungem acolo unde totul e perfect.

 Cand ninge afara, fluturii se rotesc in spirala asemanandu-se cu fulgi mov de zapada. Uneori, stand in coltul meu minuscul ma uit la ei de jos, si ma ia un vertij care imi provoaca REM. Cand ploua, din aripile lor se scurge o substanta rosie care, cazand pe podeaua de regrete, le indulceste. La miezul noptii, cand soarele este in apogeul lui, toti fluturii isi deschid aripile si se lipesc cu spatele de geam, propagand prin aripile lor translucide o lumina difuza de culoare lila. Atunci camera pare trista, atat de trista incat ma lungesc pe podea si, intinzandu-mi mana inspre tavan, imi imaginez ca desenez cu raze de lumina pe peretii lila. Ziua, fiecare stea trimite cate o raza prin geamul incaperii, iar fiecare fluture se aseaza strategic astfel incat sa ajunga in dreptul inimii lor inghetate raza unei stele. Lumina le ofera energia necesara sa traiasca mai mult de o zi ; pe veci. Ii imortalizeaza. Purificati de lumina, devin fosforescenti, iar in intunericul zilei fluturii fosforescenti ma innebunesc.

 Amintindu-mi uneori cateva note muzicale pe care le invatasem cat am fost libera, incerc sa compun elegii, iar melancolia ma trimite intr-o stare de ataraxie, care ma obliga sa-mi las balta cantecele. Uneori mai cant in schimb ce-mi mai amintesc din trecutul meu, dar fluturii ma fac sa ma opresc pentru ca si ei canta, dar canta mult mai complex decat noi, oamenii. Ei canta cu ultrasunete. De fiecare data cand incerc sa cant, ei o fac pe deasupra mea, emitand sunete cu o frecventa de peste 20000 de Hz, pe care urechea mea a inceput sa le perceapa. Incerc sa ma dezobisnuiesc sa cant. As vrea sa pot canta in liniste, sa nu ma auda nimeni si sa-mi pot compune eu ce cantece vreau. Sa cant ore-n sir, numai asta sa fac. Ma relaxeaza, ma calmeaza, si ma face sa ma deconectez putin de prezent, fara a ajunge intr-un alt univers. As fi vrut sa fiu o picatura de ploaie care cade pe obrazul unui copil fericit, sa fiu un fulg de nea, sa fiu un vis care zboara la mii de ani lumina de aici, un vis care pleaca pentru a fi realizat, in fabrica de vise.

 Am visat la un moment dat o fiinta care se plimba pe o strada sub o umbrela carmin. Urmarea o dara de creta de pe trotuar, care o ghida, zicea ea, spre maturizare. Dar n-a apucat sa parcurga nici un sfert din traseu, pentru ca ploaia a sters dara subtire de creta… Vroia sa ajunga undeva departe, in Cosmosul infinit, si n-a reusit nici macar sa fuga de pe Pamant. Acesta e unul din putinele vise pe care mi le amintesc destul de bine. M-a intristat faptul ca fiinta de sub umbrela de culoare carmin avea un scop, pe care nu l-a lasat balta, ci circumstantele i l-au inlaturat…

 Am mai visat odata o fiinta invelita intr-un voal carmin, care se plimba pe o strada care parea fara sfarsit. Mergea in ceata si doar luminile felinarelor mai puteau fi vazute. Probabil ca nu stia unde mergea. Mergea undeva, oriunde, si nici nu vroia sa stie unde. A disparut, in ceata, pentru ca nu vroia sa se mai intoarca.

  M-am decis. Vreau sa fug. Vreau si eu sa fug, oriunde, numai sa scap de camera cu fluturi in stomac. De ce sa stau incoltul meu minuscul cu fluturii care zboara obsedant in jurul meu ? De ce sa uit de momentele cand eram libera ? Dac-as fi fost din hartie, m-as fi lasat dusa de vantul aripilor fluturilor pe sub usa. Desi sap in peretii de carton care ma izoleaza de exterior, ei se refac. Chiar nu exista nicio cale de scapare ? Vreau sa ajung inger. Vreau sa zbor cu speranta si sa ajung intr-un final la fabrica de vise. Sa calatoresc ani lumina si in lunga mea calatorie sa vad dimensiuni noi, lumi noi, fiinte noi. Sa descopar necunoscutul. Sa trec prin galaxii, prin universuri noi. Sa vad atatea stele cazatoare incat sa-mi reaminteasca toate dorintele pe care le-as putea avea. Sa ajung la fabrica de vise sa se realizeze acolo toate visele, iar apoi sa ma intorc cu ele aici, eliberata din camera cu fluturi in stomac.

 Visez sa creez o lume utopica. Toti oamenii sa fie liberi. Sa-si traiasca viata in afara unei camere care ne sigileaza de restul. Ar fi si fluturi in lumea mea. Doar ca oamenii i-ar omori sa se razbune.

 Voi sparge geamul. Iar cioburile le voi arunca in aer, astfel incat sa taie aripile tuturor fluturilor. Sa nu mai poata zbura. Dupa ce vor fi murit toti, voi profita o zi in camera fara fluturi in stomac. Voi astepta toamna, sa vina ploi si vant. Ploaia va uda peretii de carton, care pana atunci erau protejati de fluturi si de magia lor. Va mai ramane doar usa din toata incaperea mea. Peretii, subtiati de inmuiati de ploaie se vor rupe usor, iar eu, din pungile in care trebuia sa-mi arunc incapatanarea imi voi face un balon. Ma voi lasa purtata de vant in balonul fosnitor si cu siguranta voi ajunge la fabrica de vise. Ploaia ii plange pe toti care nu au reusit inca sa ajunga la fabrica de vise, iar vantul duce totul acolo unde totul este perfect : FABRICA DE VISE.

 Imaginatia, va fi si ea dusa de vant, sub copertina balonului meu. Cuvintele vor fi rasfoite de omizile care se pregatesc de metamorfoza. Amintirile scrise cu alb pe fond alb vor fi singurele care vor ramane dupa descompunerea peretilor de carton. Iar tavanul incaperii se va face una cu cerul. Moleculele de dezamagire se vor evapora.

 Nu, nu se va intampla ca atunci cand binele invinge raul. Resturile camerei nu vor emana fericire pentru ca ce era mai greu s-a terminat. Oamenii nu vor sti niciodata ce s-a intamplat. Nu vor sti, pentru ca nu-i intereseaza.  Numai eu voi pastra secretul, pe care-l voi ascunde la capatul infinitului.

 O voce interioara ma implora sa raman in camera. Dar nu mai vreau…

***

 

Nu vom reusi niciodata sa ajungem la fabrica de vise. Doar fluturii pot. Ne vom apropia incet, incet de ea, dar vom vedea doar parf de stele care sclipeste puternic. Unii se apropie mai mult de ea decat altii. Sunt invaluiti de ambitie, noroc si speranta. Altii nu reusesc nici macar sa se elibereze din camera lor.

Pana la urma, fluturii nu ne vor raul. Fluturii tind spre perfectiune. Nu e nevoie decat de o zi ca sa gaseasca fericirea de la capatul infinitului. De-asta mor, pentru ca si-au indeplinit scopul. Noi, oamenii traim mult, si totusi e prea putin sa gasim fericirea de la capatul infinitului. Uneori ne e frica sa o cautam si ramanem izolati intr-o lume mediocra tot restul vietii ; omoram fluturii de gelozie, pentru ca stim ca nu putem fi la fel de fericiti ca ei. Ne uitam la pereti, dar nu incercam sa vedem ce e in afara lor.

 

Advertisements

7 Comments

Filed under Stuff

7 responses to ““carpe diem”

  1. normo

    fericirea.. de-ar fi atat de usor sa o definim.. personal as fi fericit la infinit daca as sti de ce exista oamenii si care e scopul lor..
    mai exista si fericirea materiala, dar e doar temporara (si e cea mai stupida fericire..) trebuie sa atingem un inalt nivel de intelegere pana vom putea fi cu adevarat fericiti..

    nu cred ca internetul are cum sa ne inlocuiasca internetul.. in primul rand nu are retele de neuroni si nici nu poate crea si elimina legaturi neurale..
    🙂 si nu exista vreun procesor atat de puterni incat sa ajunga la eficienta unui creier 😛

    nu am inteles inca de ce ii se spune camera cu fluturi in stomac.. 🙂 adica de fiecare data cand intrii in ea iti apar fluturi in stomac? 😀 sau e un stomac plin de fluturi in acea camera? dar totusi ei zboara prin camera, deci e cam ambigu 😛

    cum ar fi sa avem toti fluturi in stomac si ei sa ne indrume spre acea fabrica de vise, un loc in care toate posibilitatile sa fie reale 🙂

  2. ar strica tot farmecul sa explic fiecare lucru din “eseul” meu. poate daca te gandesti mai bine la cum sunt eu, ti-ai da seama de ce o camera cu fluturi in stomac. ca sa fiu sincera, chestia asta am scris-o in anumite perioade destul de nasoale ale mele… deci relfecta foarte mult starea mea de spirit din momentele alea.

  3. normo

    a.. 😀 asa devine ceva mai clar.. fluturi in stomac ii ai cand te simti indragostit(a), deci i sense romance in the air.. 🙂 (ma rog, in acea perioada 😛 )

  4. zUz

    de fapt nu… nici macar. fluturii in stomac au aparut cu putin timp dupa ce am terminat de scris. ok, o sa-ti spun de ce fluturi in stomac: pt ca eu in general sunt foarte agitata si am cam multa energie, si se aseamana cumva cu starea aia de indragosteala, aka fluturi in stomac 😉

  5. zUz

    si filip, am avut o revelatie a propos de ce ai scris in primul tau comentariu. nu cred ca ai putea fi fericit la infinit daca ai avea raspunsul la doua intrebari elementare. stii de ce? pentru ca noi, oamenii, nu ne multumim cu putin. atunci cand vedem ca se poate si mai mult, vrem si mai mult si prin urmare dupa ce vei avea raspunsurile la intrebari vei dori si alte raspunsuri la alte intrebari… si nu uita ca intrebarile sunt infinite. filozofii traiesc toata viata lor incercand sa dea sens UNEI intrebari si mor neavand un raspuns clar. iti dai seama cate vieti pentru cate intrebari? poate ne-ar face mai tristi sa aflam de ce existam. poate am fi dezamagiti… cred ca traim mai mult ca sa ne punem intrebari si sa cautam raspunsuri, nu neaparat sa si gasim raspunsurile. vezi, totusi e un mecanism complex si pana la urma totul se rezuma la un cerc vivios, din care orice ai face nu poti iesi.

  6. Raluca

    Intr-adevar ceva ce mi-a facut placere sa citesc ; mi-a produs un anume zambet care putine lecturi le ofera 🙂 este un eseu fff frumos , desi pot spune ca ai o viziune oarecum diferita fata de a mea . Eu ma bucur de euforia care ti-o dau acei fluturi , nu-i vad ca pe ceva ce-mi fac rau , ci dimpotriva. Oricum am indraznit de a posta cateva citate care mi-au placut in mod deosebit pe facebook , dar te trec ca sursa de inspiratie :*

  7. hehe, imi face mare placere sa aud asta 🙂 si mie imi plac fluturii, dar de fapt viziunea textului e viziunea ego-ului prezent acolo, si atunci am incercat sa transpun ceea ce gandeste ego-ul in situatia in care se afla atunci. pentru ca fluturii sunt de fapt o alegorie a sperantei si a fericirii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s